Despre munca-by Emil Cioran

Filosoful roman Emil Cioran explica...
Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi.

"Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate.
A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un
efort care nu duce decit la realizari relevante, a concepe ca te
poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata,iata ceea ce este
revoltator si ininteligibil.Munca sustinuta si neincetata tampeste,
trivializeaza si impersonalizeaza.. Ea deplaseaza centrul de preocupare si
interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor,intr-un plan
fad de obiectivitate.. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau
personal, de educatia lui launtrica,de intensitatea unor fosforescente
interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri.
Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a
devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.
Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv
exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza,ci realizeaza.
Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera,sa intre intr-o forma de
viata care aproape niciodata nu-i convine,este expresia acestei
tendinte de imbecilizare prin munca.Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata
o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta
activitatea este atat de organica,incat el n-o separa de existenta sa
proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga
fiintei sale complexul de forme al muncii.
In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi
raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el
insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce, ci la o
exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect
obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.
In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume,la o existenta
solara si sclipitoare,in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de
egoism, ci de crestere interioara,a ajuns un rob pacatos si impotent
al realitatii din afara."

Emil Cioran