Ai vazut?

Ai vazut odata marea
Sarutand tarmul sub soare?
Ai simtit candva chemarea
De pe valuri calatoare?
Te-ai oprit pe treapta unde
O imbratiseaza cerul,
Cand, in suflet, iti patrunde
Ca un foc divin, eterul?
Ti-ai lasat trupul s-alerge
Pe albastrul nesfarsit,
Cand spre tara mortii, merge
Orizontul inrosit?
Ai privit vreodata luna
Mangaind unda in noapte?
Cum isi acordeaza struna
Dorul ei din mii de soapte?
Ai vorbit cu uraganul
Care sfarma cu putere
Nave ce-si gasesc limanul
In adancuri de tacere?
Daca n-ai stiut cum plange,
Rade si ucide, marea,
Stai si-asculta cum, in sange,
I-am sorbit pe veci cantarea.

De ce?

De ce nu pot odata sa ma despic in doua?
Sa sfarm, cum spargi o nuca, lantul incatusarii.
Din mine-ar curge-n valuri clocotitoare lava,
Un uragan ce fierbe talazurile marii.

S-ar prabusi un munte ce-n clipa de cutremur
Stanci mari rostogoleste spre -abisuri fara fund;
Copaci loviti de trasnet, cu bubuit de tunet
Ce ard, trosnesc, se-ndoaie si-n bezna se cufund.

S-ar inalta un cantec ce geme si scrasneste,
Cuprinde Rasaritul si moare la apus.
Un vultur ce roteste aripi de vijelie,
Invinge creste-nalte si cata tot mai sus.

Atunci ai intelege de ce nu sunt cuvinte
Care-ar putea s-arate ce simt si ce gandesc;
Si ai vedea ce-nseamna sa porti mereu cu tine
In inima cat pumnul, acest cosmar ceresc.

Credinta

Din inima insangerata ca un mac
Mii de izvoare izbucnesc.
Si toate se aduna intr-un lac

Pe care, nuferi albi, plutesc.
Imprastie atat parfum de chiparoase
Ca salciile ametite se apleaca
Deasupra lui si plang duioase,
Cu lacrimi care, niciodata nu mai seaca.
Si sangele se strange an de an
Cu-atata nerabdare si tarie,
Incat ridica un ostrov de margean, 
O neclintita temelie.
Pe care marmora credintei
Un templu fara seaman iti zideste;
Semn netagaduit al straduintei
Cu care amintirea te pazeste.
Vestala, dragostea veghiaza
Focul, ce alta data ai aprins.
Si el, speranta, lumineaza,
Ramane pururea nestins.

VREAU

Vreau sa stii ca totdeauna
Ieri si azi, te cant mereu.

Ca te chem cand iese luna,
Te astept iubitul meu.
O poveste ca o floare,
Rasarita din tacere,
Troienita cu visare,
Risipita in durere.
Unde-s ochii tai de dor,
Soim cu suflet avantat?
Inima, sfios fior,
Nici acum nu te-a uitat.
Singura, mangaie-n noapte
Chipul cald al amintirii,
Harfa ascunzand in soapte
Imnul vesnic al iubirii.

De-ai veni

De-ai veni in clipa asta

Cand, in noapte, plang cocorii,

Cand sunt singura si trista

Si pe cer alearga norii,

M-as preface in furtuna

De vapai catifelate

Sa te tin inchis in casa,

Sa te-alint cu blande soapte.

N-as mai fi decat o floare

Cu petale de matase,

Sa-ti presar parfum pe gene,

Sa-ti mangai buzele arse.

As simti ca sunt un inger

Si cu brate moi de vis

Te-as cuprinde ca o vraja

Si te-as lua in paradis.

Dar te-ai dus pe totdeauna,

In zadar mai plang si sper;

Toamna poarta printre neguri

Suflet pustiit,stingher.

Vers

Vers al cantecului meu, 
Strofa a poeziei mele, 
Tu nu stii cat e de greu 
Sa prefaci lutul in stele. 
Suflete al sufletului meu, 
Inima Inimii mele,
 Tremur si suspin mereu: 
M-ai lasat lacas de iele. 
Gand al cugetului meu,
 Viata a vietii mele, 
Luna doarme,

Numai eu 
Stau si-astept dupa zabrele.