Obiceiuri tradiţionale ale sarbatorilor de iarna Craciun si An Nou

Obiceiurile care se mai practica si astazi in toate regiunile locuite de romani prezinta forme interesante de integrare in cultura contemporana sunt cele din ciclul Anului Nou, deosebit de ample si pline de semnificatii pentru cultura noastra populara.

Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindatori au fost păstorii care au venit la pestera luminata unde s-a nascut Pruncul Iisus si bucurandu-se de acest semn ceresc si de glasul ingerilor au vestit degraba in cetatea Betleemului minunea la care au fost martori. Colindul este o nepretuita zestre spirituala, pe care o mostenim din mosi-stramosi. El este sfant, pentru ca transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este si bun, pentru ca acesta veste are menirea sa slujeasca vietii, sa aduca atata bine in lume si intre oameni. Colindatorii il canta cu incredintarea ca sunt solii unei lumii mai bune, cu binecuvantarea Domnului care a venit intre noi "Sa se nasca si sa creasca, sa ne mantuiasca".



In zona Tării Loviştei, colindele difera de la sat la sat, atat prin versificaţie cât şi prin linia melodică. Colindatorii se grupează în « preuci » şi « strane ». Colindatorii se aduna in cete bine randuite. Fiecare grup isi alege un conducator numit de obicei "vătaf" sau "jude". Colindatorilor propriu-zisi li se alatura cativa flacai cu sarcina sa poarte, in saci si traiste, darurile primite. In Clocotici, Copaceni şi Racoviţa aceştia sunt numiţi « iepe », iar în Bumbuieşti şi Boişoara li se spune « măgarii baieţilor » sau « desăgari » în Găujani. Odata intrati in curtea casei, colindatorii isi deapana repertoriul inaintea membrilor casei, adunati in prag. Cantecele sunt intotdeauna insotite de dansuri.Dupa ce cantecele si dansurile din faţa casei s-au terminat, gazda isi invita colindatorii in casa. Aici, inainte de asezarea la masa pentru ospatul comun, vataful cetei porunceste sa se cante alte cateva colinde. Numarul colindelor depinde in mare masura de rangul gazdei si de belsugul de daruri pe care ea urmeaza sa le ofere colindatorilor. Numai în Racoviţa sunt cunoscute un număr de 24 de colinde şi in Boişoara 19 colinde. In colindatul din Racoviţa întâlnim cerbul, simbolul fecunditaţii. Multe versuri amintesc despre bogăţiile pamântului şi despre indeletnicirile de bază ale vâlcenilor.



Alte obiceiuri tradiţionale româneşti se practică pe întreg teritoriul judeţului Vâlcea fără a exista mari diferenţe de interpretare.



Umblatul cu steaua. Acest obicei evoca momentul in care, la nasterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua calauzitoare a magilor. Cantecele de stea, dintre care cele mai cunoscute sunt: “Steaua sus rasare”,”Trei pastori se intalnira”,”O,ce veste minunata” si “In orasul Viflaim”,constituie un repertoriu crestin tipic.



Umblatul cu capra. Acest obicei tine, de regula, de la Craciun pana la Anul Nou. Mastile care evoca la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al carui nume variaza de la o regiune la alta. In Muntenia si Oltenia, capra e denumita "brezaia" (din cauza infatisarii pestrite a mastii) si obiceiul se practica mai ales de Anul Nou.Capra se alcatuiese dintr-un lemn scurt, cioplit fin forma de cap de capra, care se înveleste cu hartie rosie. Peste aceasa hartie se pune o alta hartie neagra, marunt taiata si incretita in forma parului. In loc de aceasta se poate lipi si o piele subtire cu par pe ea. In dreptul ochilor se fac in lemn doua scobituri unde se pun doua boaba de fasole mari, aloe, cu pete negre, peste care se lipeste hartia neagra cu incretituri sau pielea cu par. In loc de urechi, capra are doua găvane de lingura. Pe ceafa are patru cornite, frumos impodobite cu hartie colorata, pe care se afla insirate siraguri de margele sau hurmuzi. In dosul coarnelor se afla o oglinda care rasfrange foarte mandru lumina de pe la casele unde intra capra noaptea. In cele doua falci de sus ale capului, se pune falca de jos, care se misca in jurul unui cui care nu se vede. Aceasta falca este imbracata la fel ca si capul. Sub ceafa este o gaura in care se pune un bat lung de un cot, de care se tine capra. De partea de dinaintea falcii de jos se afla atarnat un clopotel, iar de partea de dinapoi se afla legata o sarma. Daca aceasta sarma se lasa sloboda, partea de dinaintea falcii de jos atarna si astfel gura caprei se deschide. Daca s-ar trage scurt de sarma, gura caprei s-ar inchide printr-o clampaneala seaca, de lemn. Fireste clopotelul suna. Atat batul, cat si sarma sunt aoperite cu un sac de forma tronconica, de panza groasa de sac, care, spe a sta umflata si a acoperi astfel pe cel ce va tine capra de bat, va clampani-o si va juca-o, are legate pe dinauntru niste cercuri de sarma sau de lemn.



Masca este insotita de o ceata zgomotoasa, cu nelipsitii lautari ce acompaniaza dansul caprei. Capra salta si se smuceste, se roteste si se apleaca, clampanind ritmic din falcile de lemn. Un spectacol autentic trezeste in asistenta fiori de spaima. Mult atenuat in forma sa citadina actuala, spectacolul se remarca mai ales prin originalitatea costumului si a coregrafiei. Cercetatorii presupun ca dansul caprei, precum si alte manifestari ala mastilor (caiutii-feciori travestiti in crai, turca-masca de taur ..), intalnite in satele vâlcene la vremea Craciunului provin din ceremoniile sacre arhaice inchinate mortii si renasterii divinitatii.



Jucat de la Crăciun până la Bobotează, Vicleimul este o forma de teatru popular care înfăţisează nasterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericeasca creata in marginea textelor bilblice, Vicleimul pastreaza urme din colindatul cu masti.
Spectacolul este adesea precedat de o disputa intre anul vechi si anul nou, iar epilogul sau ia forma unei urari.



Irodul si Vicleimul. În vremea celui de-al doilea razboi mondial se mai juca inca, in zilele Craciunului, pe intreg teritoriul romanesc Vitleemul ,piesa de teatru popular. Irodul este numit dupa loc : Steaua, Craii, Viflaimul sau Vicleimul. Irodul reprezenta, adesea dupa scenarii si costume influentate de realitatile autohtone, istoria nasterii lui Iisus. Personajele sale erau Imparatul (Irod), Pruncul, Regii Magi sau Craii dar si Ciobanul.

In vremea lui Kogalniceanu, piesa era jucata in orase, la “case mari” de catre cantaretii de la biserica. Insa si “irodarii” tarani ajungeau, in primele decenii ale secolului nostru, pana in marile orase fiind primiti cu bucurie de toata lumea. Astazi aria de raspandire a Irodului s-a restrans. Raspandit mai ales in Oltenia, Vicleimul adauga Irodului un teatru de papusi.Scena lui este inlocuita cu o lada in interiorul careia se afla decorul si evolueaza marionetele, manuite din afara.

De obicei Vicleimul cuprinde doua parti: in prima este jucat Irodul de personaje umane, in a doua papusile interpreteaza o sceneta cu continut profan.Astazi vremea Vicleimului(Vicleiului) ca si a Irodului a apus.



Pluguşorul. Urare traditionala la români in preajma Anului Nou, plugusorul a pastrat scenariul ritualic al unei invocari magice cu substrat agrar. El e intotdeauna insotit de strigaturi, pocnete de bici si sunete de clopotei, dar plugul adevarat, tras de boi, a fost inlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai usor de purtat, sau de buhaiul care imita mugetul boilor. Textul plugusorului si-a pirdut astazi caracterul de incantatie magica. Recitata intr-un ritm vioi, urarea devine tot mai vesela, mai optimista, pe masura ce se apropie de sfarsit. Această tradiţie s-a păstrat şi în satele vâlcene din Tara Loviştei, zona Horezului etc.

Sorcova. Apartinand obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu seama bucuria copiilor.Acestia poarta o crenguta inmugurita de copac sau o sorcova confectionata dintr-un bat in jurul caruia s-au impletit flori de hartie colorata. Numele de sorcova vine de la cuvantul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, rupta odinioara dintr-un arbore.
Inclinată de mai multe ori in directia unei anumite persoane, sorcova joaca intrucatva rolul unei baghete magice, inzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizat.Textul urarii, care aminteste de o vraja, nu face decat sa intareasca efectul miscarii sorcovei.

Colinde - Jocul ursului

Colinde - Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu masti intalnite in cetele bucovinene. In desfasurarea jocului ritual al ursului, etalare de forta, vitalitate si dibacie, pot fi percepute si astazi secvente care reliefeaza credintele referitoare la acest animal, simbol al regenerarii vegetatiei. Astfel, rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iama si sa vesteasca primavara.




Colinde - Sorcova

Colinde - Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, precrestin, dar care, s-a pastrat si in crestinism. Cantecelele respective atrag norocul sau binecuvintarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care urmeaza. Plugusorul si Sorcova sunt legate de innoirea anului, neavand nici o legatura cu ciclul religios al Craciunului.



Colinde - Jocul caprei

Colinde - Jocul caprei se integreaza in mod armonios in cortegiul amplu al obiceiurilor legate de sarbatorile de peste an. Acest animal a intruchipat in societatile ancestrale personificarea prolificitatii zoologice si fertilitatii telurice. Capra, ca personaj mito-zoomorf, cunoscuta in toate asezarile bucovinene, isi subordoneaza de cele mai multe ori, in timpul desfasurarii jocului, toate celelalte personaje. In unele sate, jocul acestui animal apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra) iar in altele animalul este singur, insotit doar de cioban, mos si baba.





Colinde - Plugusorul din Bucovina

Colinde - Bucovinenii, ca dealtfel toti romanii, si-au dorit din totdeauna holde bogate. Aceasta dorinta transpare in cunoscutul Plugusor, datina prin excelenta agrara, si este evidentiata de recuzita plugusorului (plug, bici, clopote, buhai), de elementele din scenariu (marcarea in mod simbolic a unei brazde) dar mai ales de textul literar, care nu este altceva decat o descriere hiperbolizata, cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale. Plugusorul este pornit de catre copii care, in preajma amiezei, in ziua de 31 decembrie, incep a umbla pe la case, rostind uraturi de bun augur si primind in schimb daruri, unele cu caracter simbolic, colaci, fructe sau bani.



Colinde - Calusul

Colinde - Calul este o intruchipare plastica a unor simboluri mitice din traditia bucovineana. Jocul calului este o reminiscenta a cultului cailor practicat la solstitiul de iarna, la echinoctiul de primavara precum si la solstitiul de vara.Ca joc de Anul Nou, calutii (caiutii) au o larga raspandire in satele din Bucovina, mai vestiti fiind dansatorii - caiuti din Dolhesti, Zvoristea, Zamostea, Hartop si Fantanele, care impresioneaza prin fast si eleganta, dar caiutii pot fi intalniti aproape in majoritatea satelor.