Din inima insangerata ca un mac
Mii de izvoare izbucnesc.
Si toate se aduna intr-un lac
Imprastie atat parfum de chiparoase
Ca salciile ametite se apleaca
Deasupra lui si plang duioase,
Cu lacrimi care, niciodata nu mai seaca.
Si sangele se strange an de an
Cu-atata nerabdare si tarie,
Incat ridica un ostrov de margean,
O neclintita temelie.
Pe care marmora credintei
Un templu fara seaman iti zideste;
Semn netagaduit al straduintei
Cu care amintirea te pazeste.
Vestala, dragostea veghiaza
Focul, ce alta data ai aprins.
Si el, speranta, lumineaza,
Ramane pururea nestins.
9 comentarii:
Parece muy constante, besos
Frumoasa poezie :)
Frumos...
Intradevar, frumos !
Mi se pare incredibil sa reusesti sa compui o asa poezie.
Minunata poezie! :)
incantator
Foarte frumos!
Ce frumoasa este pozezia ta .
Trimiteți un comentariu